|
|
|
Bichon Frise
| Caracteristici | Durata de viata | Culoarea |
Numele lor provine din limba franceza semnificand caine de talie mica carliontat. Au ca stramosi Pudelul spaniol de apa si un caine mic, alb, care exista in zona mediteraneana inca in anii 600 i.Hr., de la care vine si numele Barbichon, ulterior prescurtat Bichon. Bichonii s-au divizat apoi in patru categorii: Bichon Maltez, Bichon Bolognese, Bichon Havanez si Bichon Tenerife, toti fiind originari din zona mediteraniana.
Datorita dispozitiei lor vesele calatoreau mult si le tineau de urat marinarilor spanioli
care calatoreau dintr-un continent in altul. Sunt alegerea ideala pentru calatoria pe nava deoarece nu naparlesc, nu necesita mult exercitiu fizic si sunt companioni deosebiti, atat ascultatori cat si usor de antrenat. Desi nu este considerat un caine de aport sau un caine de apa, catelul Bichon Frise, datorita stramosilor sai iubeste apa si innotul si adora jocurile de aport. Pe nava sarcina cainelui Bichon Frise era sa intampine calatorii ingrijorati de calatoria pe apa cu un entuziasm molipsitor, erau ambasadorii mici si veseli ai echipajului spaniol.
Cateii de rasa Bichon Frise se mai numesc si Bichon Tenerife si sunt caini de companie deosebit de populari si indragiti printre iubitorii rasei canine, fiind asemanatori, dar mai mari decat cateii Bichon Maltez. Iubesc sa fie in centrul atentiei, sunt agili si foarte prietenosi, comportandu-se excelent fata de copii mici, dar si cu alte animale de casa. Cateii de rasa Bichon Frise sunt niste ghemotoace pufoase de blana pline de energie, deosebit de afectuosi si gentili, trasaturi care ii transforma in candidati potriviti pentru munca de terapie in azilurile de batrani sau spitalele de copii, activitate ce aduce satisfactii stapanului, cainelui, cat si pacientului.
Cainii de rasa Bichon Frise au o constitutie robusta si sunt acoperiti cu o blana dublu stratificata fina, matasoasa.
Cateii de rasa Bichon Frise sunt veseli, sensibili, jucausi si deosebit de afectuosi cu stapanul si familia lor. O trasatura proieminenta a personalitatii o reprezinta atitudinea optimista si vesela cu care intampina orice il inconjoara. Adora sa socializeze cu alti caini si cu oamenii in a caror gratii incearca permanent sa intre. Pot avea tendinte sa fie incapatanat, dar daca este dresat de pui se va transforma intr-un caine rabdator, ascultator si docil. Au momente de explozie de energie cand alearga in cerc pana ametesc si se lasa fericiti pe spate, aceasta stare se mai numeste si Bichon Buzz. Sunt inteligenti si invata cu cea mai mare placere trucuri noi, cel care il dreseaza trebuie sa o faca cu blandete si fara sa il mustre inutil cu vorbe aspre.
Se comporta deosebit de frumos cu copii, a caror parteneri de joaca, dar si vigilenti protectori sunt. Dau de stire daca se apropie cineva strain de camin, dar trateaza necunoscutii cu prietenie, nu sunt deloc agresivi.
Deoarece nu naparlesc, sunt alegerea perfecta pentru oamenii care au diverse alergii. Trebuie sa le periati de cateva ori pe saptamana blana pentru ca aceasta sa nu devina mata si incalcita. Pentru a preveni matuirea mantalei trebuie ca aceasta sa fie pastrata curata, periata inainte de baie si periata si uscata complet dupa imbaiere. Deoarece cateii Bichon Frise au o susceptibilitate ridicata la afectiuni dermatologice si alergii, un periaj corect e de o importanta vitala. Ca toate rasele de caini care necesita un periaj frecvent, Bichonii trebuie obisnuiti cu periajul de la o varsta frageda si trebuie sa avem grija ca acest ritual de ingrijire sa devina un moment placut al zilei pentru catel.
Caracteristicile cateilor de rasa Bichon Frise:
Cap: usor rotunjit, proportional cu restul corpului.
Ochi: de culoare caprui inchis sau negru, rotunzi. Este una dintre putinele rase care are ochi foarte asemanatori cu cei ai omului, la care se observa albul ochilor, la fel ca si expresia de fericire.
Urechi: lungi, atarna pe langa cap.
Coada: purtata cu gratie curbata pe spate.
Muscatura: in foarfece.
Inaltime la maturitate: 23-30 cm .
Greutate la maturitate: 3-5 kg .
Durata de viata: 12-15 ani
Culoare: Alb cu pete crem, de culoarea caisei in jurul urechilor si pe restul corpului.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|